UPDATE 16:15: Gigi Becali a anunțat, la Sport.ro, că transferurile fundașilor Gora Tall și Stelios Parpas la gruparea din Ghencea au fost rezolvate: „Tall Și Parpas sunt rezolvați, vin la Steaua. Ne vor ajuta să câștigăm titlurile 24 și 25”, s-a rezumat să spună Becali.
Aseară, în hotelul Miracle din Lara, acolo unde este cazată delegația Stelei, câteva persoane se agitau și dădeau telefon după telefon. În România, un alt personaj important „încingea” și el mobilul. Stoichiță, Panduru și Argăseală, căci despre ei e vorba, încercau să afle ce se întâmplă în Cipru, acolo unde Tall și Parpas, jucătorii doriți în Ghencea, urmau să se înfrunte.
Ouon, omul meciului
Veștile de la final au fost dintre cele mai proaste însă. AEL a învins cu 2-0, dar Stelios Parpas nu a reușit să prindă decât un loc pe foaia de joc, pentru că pe teren nu a apărut niciun minut. De partea cealaltă, Tall a fost integralist, dar evoluția sa a fost una mediocră. Apărătorul senegalez chiar a gafat decisiv la a doua reușită a gazdelor, când, încercând să degajeze un balon din fața careului, a fost păcălit de un atacant advers, care i-a furat mingea și a marcat lejer. De parcă nu era tot, Edwin Ouon, care a fost folosit la AEL Limassol pe banda dreaptă a apărării, a fost considerat omul meciului de presa cipriotă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER